Otilia - Plasatori De Imagini

Am deschis agenda la capitolul „zi”.
Da,într-adevăr,fereastra-mi colorează-n lumină , spectacolul trist al copacilor , care ne sunt inegali , oricât ne-am străduit să-i facem la fel. Ascult şi acum chemarea din visul acela lăsat singuratic ! Amân pasul către treapta ce vine , eu , care iubesc animalele , alung cu pietre un câine vagabond şi-mi urgisesc clipele spre tăcere .
De undeva , îmi vine-o mângâiere. Ah,ce păcat,năluca piere. Şi chipul zămislit în nopţi , târziu , azi mi-a plecat pe ape . Încotro s-o iau , nu ştiu .
        Iubite , te caut între poveştile siderale ale infinitului din mine . Dar, torente de idei , zădărnicesc clipa şi trec din zi în zi, cu vocea neexprimată a sufletului , printre flori care pier , flori care se ofilesc …sunt un biet Pierde-Vară, Pierde-Toamnă, Pierde-Iarnă , Pierde-Primăvară .. Pierde Fiecare Început …
        Mi-s cătuşe la ochi . Nu trebuie să văd decât aceste hecatombe cotidiene , să le deprăfuiesc până în rărunchi şi să mă prefac zâmbitoare . Îmi tace privirea . Mi-ascund suspinul . Iar şoaptele rostesc rugăciunea frunzelor ..cerşesc îndurare aripilor de zbor .
        Cuvine-se să ascult scâncetul ploii şi încet , să m-adun în faţa zăbrelelor sufletului , înţepenite de frig .
        Mi s-au înzdrăvenit fiorii sensibilităţii . În marginile rupte ale rochiei , mai găsesc o fărâmă de tinereţe , nedescusută încă . Întreb dacă celulele de acolo mai sunt viabile . Mi se răspunde că , dacă vreau să dau un telefon particular , să depun alături moneda – costul convorbirii . Mi se precizează să nu depăşesc minutele , altfel va fi vorba de  taxare dublă . Bine că am fost prevenită . Renunţ . Voi încerca altă dată .
        Se-aşteaptă căldura . În stradă , doamnele îşi etalează eleganţa timpurie , strângând din dinţi , dar nemaivoind a se întoarce la groasele veşminte .
        Şi totuşi .. e un nou anotimp.. Nou ? Pentru Cine ?
        Fiecare îşi publică propria poezie , care , ce-i drept rămâne cam necitită-n sertare , de parc-ar fi scrisă , cum cântă unii la patru mâini .
        E bine să-ţi propui dinainte ce stil de mobilă îţi va ocupa golul sufletesc , dar practica asta , este cam rar potrivită , deoarece , socoteala din târg , e ca pomul .. din sacul lăudatului ..
        Răsfoind în continuare respirările , ne-am aştepta poate , să fim chemaţi pentru ajutor în caz de nebăgare în seamă .. Dar nu se întâmplă nimic , nici măcar ceva asemănător cu genul acesta – e ca şi cum ai stipula credite .. în farmacia … „Bărbierului din Sevila” . Se poate considera ca fiind depăşită această etapă existenţială nefolositoare…
        Nimic din ce-a fost altădată nu mai e . Dispare până şi amintirea . De fapt , nu cu fabulaţii îţi câştigi dreptul de a avea amintiri … Facă-se voia lacrimilor , a lacrimilor care ne-ncreţesc auzul !
        Uscat este câmpul care-şi aştepta culorile , ale noastre dimpreună, dragule , peroraţie nescrisă continentelor verzi de speranţă ale arborilor, prin care să ne ivim vajnici conchistadori , printre frunze ..
        În zori , oraşul dezmorţit , îmbracă haina trepidaţiilor , autobuzele frânează brusc : pe trecerea de pietoni am rămas numai eu . Oamenii îşi derulează mersul întrerupt . Şi dintre toţi , numai pe tine trebuie să te ocolesc . Nici nu mai am străzi . Şi n-am să te regăsesc decât seara , cu chipul împăienjenit de oboseală , sfârşind toate teoriile care mi-au ţinut capul drept , fruntea în lumină . Adevărate , au ajuns să fie doar visele nopţii .
        Mi-e rece , îmbrac cămaşa sorţii ..
        Undeva , la cumpăna dintre orizonturi se face frig …
        Un târg sordid , fără lampioane cu iluminaţii feerice , un târg neprovincial , nevrednic de a se numi cu adevărat târg.. Şi totuşi , ne pierdem în întunericul său , departe de adevăr şi de lume , în căutarea culorilor proprii .. ne pierdem să ne regăsim umbrele …bărbat , femeie .. şi dincolo de atât nimic .. În masa confuză a dimineţii , ceasul urban a dictat trezirea şi ne aflăm la capetele unui peron , el însuşi foarte departe de noi , stocându-ne imaginile din cotidian în vertebrele sufletului , împuţinat de trudnica neregăsire ..
        Un spaţiu diacronic . Şi timpul asemenea . Ne mistuim fierberea , trimiţându-ne răvaşe , care ne sunt ca dinţii ştirbi ai copilului …
        Recunoaştem sau nu , rămânem simpli plasatori de imagini .
 
        EA : „HEI ! CINE MAI ARE NEVOIE DE MINE ? „
        EL : ……………………………………………………….

Share This

Acest articol a fost publicat Marți, 10 Februarie 2009 la ora 17:51 in categoria Valentine's break-up, Dragobete make-up. Poti urmari comentariile la acest articol cu ajutorul feed-ului RSS 2.0. Poti sa comentezi si tu, sau sa pui un trackback pe site-ul tau. Tipareste acest articol